Gălbiorii

Gălbiorii

Gălbiorii sunt cei mai gustoși

atunci când sunt consumați proaspeți, dar pot fi și murați, uscați, conservați sau congelați.

Aceste ciuperci în formă de lalea sunt foarte apreciate de către bucătarii de top și de către gurmanzii amatori. Deși sunt disponibile într-o amplă gamă de nuanțe, varianta aurie – cunoscută și după numele franțuzesc „girolles” – este cea mai căutată și cea mai întâlnită. Consistența lor delicată, poroasă absoarbe cu ușurință untul, smântâna și coniacul – trei ingrediente cu care gălbiorii se prepară în mod clasic. Când sunt rumeniți în cuptor sau în tigaie, ei capătă o aromă fructată, care poate aminti de caise și este însoțită de note piperate.

Gălbiorii se găsesc în pădurile din zonele temperate ale Europei, ale Americii de Nord, ale Africii de Sud și ale Asiei, unde sunt recoltați anual, de la începutul verii până la începutul iernii. Chiar dacă sunt cei mai gustoși când sunt consumați proaspeți, gălbiorii pot fi și murați, uscați, conservați sau congelați.

Află mai mult

Istoric

Ciupercile sălbatice, inclusiv gălbiorii, au fost culese pentru consum în Europa și în Asia încă din cele mai vechi timpuri. Prima referință scrisă cu privire la gălbiori se găsește într-un manual chinezesc, vechi de 800 de ani, care trecea în revistă tipurile de ciuperci sălbatice comestibile. Cu toate acestea, romanii îi serveau în urmî cu 2000 de ani la banchete. În lumea occidentală, au început să devină cunoscuți drept un aliment de lux în secolul al XVII-lea, când erau consumați în cadrul meselor regale din Franța, fiind considerați parte a „grande cuisine”, promovată de către chefi cunoscuți, precum Marie-Antoine Carême.

Află mai mult
galbiori

Recoltare

Gălbiorii se găsesc la rădăcina copacilor acoperiți cu mușchi, în pădurile de conifere, în cele montane de mesteacăn și, uneori, printre ierburi joase și plante aromatice. Aceștia au o pălărie rotunjită, subțire și cu încrețituri largi. Gălbiorii variază în ceea ce privește mărimea, putând fi mici precum un deget sau mari cât doi pumni.

Nu confundați gălbiorii cu „gălbiorii falși”, un tip de ciupercă ce are tulpina mai subțire și lamele cu marginea ascuțită. Acestea nu sunt otrăvitoare, însă nu sunt nici comestibile – cauzează dureri gastrice ușoare. De asemenea, gălbiorii nu trebuie confundați cu Omphalotus olearius - buretele portocaliu, o ciupercă foarte otrăvitoare, ce poate fi identificată prin lamelele sale ne-bifurcate și crește în ciorchine. cu A se evita

Valori nutriționale

Acid glutamic – Gălbiorii conțin doze ridicate de acid glutamic, care ajută la întărirea sistemului imunitarVitamine – La fel ca majoritatea ciupercilor comenstibile, gălbiorii sunt o sursă foarte bună de Vitamina D (singura sursă vegetariană pentru acest nutrient ce combate cancerul). De asemenea, gălbiorii sunt bogați în întreaga gamă de vitamine B, ce ajută la descompunerea proteinelor, carbohidraților și grăsimii.

Utilizarea gălbiorilor

În stare crudă, gălbiorii sunt tari, greu de mestecat și de digerat. Carnea lor se înmoaie însă dacă sunt scufundați într-o marinadă cu oțet. Pot deveni fragili daca sunt gătiți prea rapid și își lasă sucul atunci când sunt preparați la foc mic, iar acesta se transformă într-un sos. Se comportă bine atunci când sunt preparați un timp îndelungat și dezvoltă un gust bogat, ca de alună, atunci când se rumenesc. Se potrivesc, de asemenea, pentru prepararea la foc mic în supe-creme și sosuri. Carnea lor devine mai moale dacă, înainte de preparare, sunt lăsați peste noapte în lapte.

Informatii amuzante

Gălbiorii negri, o varietate rar întâlnită, sunt numiți uneori și „trompeta morții” – chiar dacă  sunt comestibili și delicioși.
Gălbiorii cresc în Regatul Bhutanului, la poalele munților Himalaya, unde sunt adesea consumați alături de brânză de yak și ardei iuți.
Gălbiorii cu pălăria roșie, specifici Africii, sunt cele mai populare ciuperci în Zambia, unde se găsesc din belșug.