Carnea de vită

Carnea de vită

În mâncăruri sau ca friptură

carnea de vită este unul dintre alimentele cele mai preferate la nivel mondial. Sursă de proteină şi fier, carnea de vită nu trebuie să lipsească din nicio dietă echilibrată.

Oamenii preistorici aveau îndeletniciri precum vânătoarea sau culesul. Cele mai vechi dovezi ale domesticirii bovinelor au fost găsite în timpul epocii Neoliticului, în Munții Taurus, Turcia, și datează din anii 10.500 î.e.n. De atunci, domesticirea bovinelor s-a răspândit în întreaga lume, ajungând chiar și în Coreea, Mongolia sau China, conform siturilor arheologice.

 

În zilele noastre, carnea de vită este consumată în aproape toate țările și în toate culturile, mai ales sub formă de friptură. „Steak” (friptură, engl.) este asociat cu America și cultura Steak Houses, însă, de fapt, acesta își are originea în cuvântul scandinav „steik”, din secolul al XV-lea, care provine dintr-un dialect nordic german „steikja”, ce însemna „fript pe băț”.

Află mai mult

Diverse tipuri de carne de vită

Carnea de vită este de mai multe feluri, poate avea gust și texturi diferite. Iată un scurt ghid cu top 5 cele mai întâlnite și îndrăgite sortimente de carne de vită.

Mușchiul/ fileul

Cea mai fragedă parte a vitei, delicioasă și savuroasă. Este utilizat în prepararea tartarului de vită sau a carpaccio-ului de vită, frăgezimea fiind cheia unor astfel de preparate.

Antricot

Este partea din față a vitei, plină de savoare; este folosită în preparate precum tocănița, ce necesită timp mai mare de gătire.

Piept

Această parte se folosește în preparate ce necesită un timp mai mare de gătire. Dacă vă place carnea bine făcută, atunci pieptul de vită este cel mai bun pentru că rămâne suculent după ce a fost gătit. 

Coaste

Au o savoare aparte și pot fi gătite cel mai bine la grătar, datorită fibrei de grăsime.

Fleică

Se întinde de la mușchii abdominali, până la spatele vitei. Are o savoare aparte, însă cu o textură tare, și asta pentru că este una din părțile cele mai solicitate fizic. Fleica se poate marina pentru un gust plăcut și frăgezime, fiind recomandată porționarea în bucăți mici.

Află mai mult

Sfaturi utile

Sărați carnea de vită pentru friptură, cu 45-60 de minute înainte de preparare. Timpul va ajuta la dizolvarea sării și o va lăsa să se întrepătrundă, dând cărnii o textură fragedă și suculentă, cu o crustă savuroasă. Bucățile de vită mai subțiri au nevoie de un foc mai mic în timpul preparării. Altfel, riscați să o ardeți la exterior și să nu fie coaptă cât trebuie, la interior.

Cum se gătește carnea de vită

Datorită gustului diferit al cărnii de vită, aceasta poate fi preparată în nenumărate feluri. Ingrediente precum usturoiul caramelizat, vinul roșu, cimbrul, rozmarinul sunt câteva modalități clasice prin care carnea de vită capătă savoare. Sosul de soia, ghimbirul, busuiocul, ardeiul roșu, pudra de muștar, pudra de curry și salvia sunt câteva dintre cele mai bune condimente de încercat, pentru gusturi diferite, atunci când preparați friptura de vită.line de savoare și surse de proteine.