Roastbeef clasic cu sos de ciuperci și piure de cartofi

Pentru cei care apreciază o friptură delicioasă de vită, Chef Florin prezintă cum gătește el un roastbeef clasic cu sos de ciuperci și piure de cartofi. Folosește senzorul de gătire al cuptorului Electrolux pentru a prepara corect friptura. Încearcă reţeta urmărind clipul video împreună cu instrucţiunile de mai jos. Cantităţile sunt pentru 4 porţii.

Ingrediente

Vrăbioară de vită 800g
Cartofi 600g
Lapte 350ml
Unt 250g
Cimbru 30g
Usturoi 120g
Vin porto 120ml
Morcovi 300g
Ulei măsline 75ml
Champignon alb și brun 250g
Gălbiori 150g
Hribi 150g

Mod de preparare

1. Curăţăm și spălăm legumele. Morcovii îi punem la fiert în apă cu sare. Cartofii îi tăiem cuburi după care îi punem la fiert în apă cu sare. Ciupercile le mărunţim și le tragem la tigaie în unt rumenit cu usturoi și cimbru, după care le lăsăm să fiarbă cu vin porto.

2. Carnea o asezonăm și o prăjim pe toate părţile pe griill, după care o așezăm într-o tavă cu usturoi și cimbru, introducem sonda cuptorului în interiorul cărnii, după care o băgăm la cuptor pe setarea Frozen Foods, la 165°C, iar temperatura pentru sonda 60°C la interior. În felul acesta cuptorul se va opri în momentul în care carnea a atins temperatura dorită la interior.

3. Facem piureul de cartofi imediat ce cartofii sunt gata: pisăm cu un tel sau un pasator de cartofi, după care adăugăm untul și laptele, după gust. Vă recomand să puneţi unt în piure pentru un gust și o textură mai interesantă.

4. Imediat ce carnea este gătită, sosul obţinut la coacere îl turnăm peste ciuperci. Pentru plating, trebuie doar creativitate.

Spor la gătit și poftă bună!

Află mai mult

Produse recomandate de Chef Florin:

Chef Florin powered by Electrolux

Descoperă produsele Electrolux recomandate de Chef Florin Dumitrescu și reţetele video special create în seria Chef Florin powered by Electrolux.